Cuvinte șugubețe

        Zambesc si si sufletu-mi rade de veselie. Tocmai ne-am intors dintr-o minivacanta la munte unde ne-am propus sa savuram bogatiile toamnei: vreme calduta, plimbari printre radacini si frunze ruginii, mustul zglobiu si abundenta de legume si fructe. A fost sublim, relaxant si mai ales vesel.

       O pornim in zori, nerabdatori sa ajungem la Predeal. Pe drum, ca sa o tin ocupata pe Andreea, nazdravana de 5 anisori, ii mai arat pe geam ba un copac deosebit, ba un calut, ba o tuma de oite, repetand astfel animalele domestice si amuzandu-ne de sunetele pe care le emit fiecare. Miau, miua, ham ham, cucuriguu si cate si mai cate. Vedem un magarus indaratnic:

–  Cum face magarusul?

–  Mi-ha, Mi-haaa….- zice ea fara ezitare.

–  Cum??!- o intreb eu, nelamurita.

–  Mi-haaaa, mi-haaaa – ca numele tau , mami- repeta ea. Au urmat minute bune de ras zgomotos in care amandoi, tati si nazdravana piticuta ba ma strigau pe nume, ba imitau magarusul…

         Si uite asa, plini de voie buna, am ajuns la hotel, ne-am cazat si am coborat la restaurant, caci burticile noastre devenisera deja cam zgomotoase.

 –  Buna ziua, cu ce sa va servim, ne intreaba o chelarita binevoitoare.

–  Eu vreau fițicăi si sa nu-mi aduceti fufulicuța ci linguriță – zice repede nazdravana mea.

–   Chelnarita, se gandeste, se uita in meniu, apoi ma priveste intrebatoare.

–   Ce doreste micuta?

–    Ficatei  si ar dori sa-i aduceti o lingurita, in locul furculitei- ii traduc eu mesajul zambind.

–    A…inteleg.

–  Doamna, imi pare tare rau ca sunteti saraca– continua Andreea- foarte serioasa, putin trista.

       Eu o privesc, nelinistita, nestiind de unde a dedus ea ca ar fi saraca. Pitica mea, profitand de momentul de liniste deplina, continua:

–   Pai vad ca aveti blugii rupti. Probabil ca nu ati reusit sa-i mai coaseti.

–  Pai… murmura chelnarita oftand si nestiind ce sa-i raspunda, asa-i moda pe aici.

–   Adica toata lumea-i saraca aici, la munte?

         Doamna zambeste si iese din scena, pentru a aduce mancarea, timp in care eu incerc sa-i explic vorbaretei mele cum este cu moda si cu blugii taiati. Dupa ce terminam felul principal, pana sa fie gata desertul, Andreea deseneaza. Chelnarita aduna farfuriile goale si o intreaba ce deseneaza.

–  Ceva pentru la gradinita. Joi am fost la teatru de papusi si am vazut Motanul Incaltat. Cand ne-am intors la gradinita, doamna ne-a rugat sa desenam ce ne-a placut mai mult.

–  Si ce moment ai ales sa desenezi?

–  Eu am ales sa desenez momentul cand a spus: start la desenat…. Doar ca n-am apucat prea mult ca a venit tati sa mergem acasa, asa ca desenez si acum.

          Evident ca noi ne-am pus toti pe ras de momentul ales, iar piticuta radea mai cu foc, de rasul nostru.

–   Doamna, va rog sa mai imi aduceti o sticla de apa.

–  Sigur, dar ai baut deja toata sticla?

–  Nuuuu, am baut toata apa din sticla! – o lamureste Andreea; sticla este inca pe masa, dar e goala.

         Doamna a plecat, iar eu si tati am mai tras o portie de ras copios.

        Cu burticile pline de bunatati si cu inima plina de veselie  am pornit-o spre camera. Patronul hotelului, un fost prieten bun de-al meu din facultate, m-a salutat politicos si am ramas cateva minute sa mai depanam amintiri. Cum Andreea dadea semne de nerabdare, ne-am despartit, invitandu-l sa ne vedem peste vreo 10 minute la noi in camera la o cafea, la povesti.

         Ajunsi in camera, in timp ce au organizam putin bagajele, nazdravana mea, tup in pat.

–  Iubita, te rog sa nu te sari in pat, nu este voie.

–  Mami, dar buni, de ce are voie?

–  Cum adica?

–  Pai ea spune mereu: ma duc sa ma trantesc putin in pat!

      Zambesc  din nou. Se pare ca azi cuvintele au chef de joaca. Tati s-a dus pana la masina. Eu vreau sa intru in baie. Privesc ceasul si imi dau seama ca ar trebui sa apara invitatul. Mazgalesc repede un biletel pentru tati : Diseara sper sa avem parte de ceva actiune. Daca nu ai …., te rog sa cumperi intre timp. Si mai scriu unul pentru patron: Poate facem un gratar diseara pe la opt. Te interesezi la restaurant daca au cefa de porc si pulpe de pui pentru piticuta? Si repet de trei ori cu Andreea ce mesaj sa-i dea prietenului patron si ce bilet lui tati. Intru in baie, ies din baie, Andreea  statea cuminte si se uita la desene.

–  Mami, a venit si domnul de la hotel si tati. Le-am dat bilete.

–  Unde-i tati?

–  A plecat, a zis ca are putina treaba pe afara.

          Aha, gandesc eu. Iar a uitat. S-a dus la farmacie…. Imi iau galusca (adica nazdravana mea vorbareata) si o pornim la o plimbarica, in speranta sa-i mai consum din energie.

–  Mami, tu cat de mult ma iubesti?

–  Ei.. pana la luna si inapoi.

–   Mami, eu te iubesc pana la…. capat.

–  Minunat! Ii raspund eu, uimita de varianta ei.

–  Mami, ma mai iubesti daca iti spun ceva?

–  Da, mami, ce prostioara ai facut?

–  Pai…. am incurcat biletele.

–  Adica…?!

–  I l-am dat domnului de la hotel pe cel pe care trebuia sa ajunga la tati si..

        Mi s-au inmuiat picioare. O multime de ganduri o luasera la galop prin mintea mea. Deci tati s-a dus la restaurant sa intrebe de carnea de gratar, iar patronul… Oare ce o crede despre mine? E drept ca am fost prieteni buni si ne povesteam multe in facultate, dar au trecut cam 12 ani de atunci. Ce sa fac? Cum sa fac? Ce si cum sa-i spun lui tati?…

–  Mami, ma mai iubesti?

–  Da…- murmur eu, desi imi venea sa o zgaltai si sa o cert.

–  Mami, am glumit. Nu am stiut cum sa le mai dau biletele asa ca nu le-am mai dat deloc. Uite-le.

–  Pai si patronul cand a venit, ce i-ai spus.

–  Nimic, s-a intalnit cu tati pe hol si s-au dus amandoi la o bere. A ramas ca te suna tati mai tarziu.

       Am luat pitica si am strans-o in brate. Dupa ce tot universul se rasturnase, dupa ce nascocisem o multime de scenarii, de variante, furtuna din mintea mea incetase. Zambeam de șotia Andreei .

      Pe seara, la gratar, le-am povestit celor doi intamplarea si ne-am amuzat copios, imaginandu-ne cum ar fi interpretat patronul mesajul, cum i-as fi spus eu sotului ca s-au  incurcat biletele si ce dovada as fi avut ca nu chiar asa as fi vrut sa fie oferite…. Rasul si veselia au fost sarea si piperul acelei seri magice.

      La culcare, agitata, Andreea m-a rugat sa chemam ingerasul

–  Inger, ingerasul meu… murmuram impreuna rugaciunea care-l cheama pe ingeras sa o protejeze si sa-i aline visele… Eu sunt mic/Tu fa-ma mare/ Eu sunt slab/Tu, fa-ma tare….

–  De ce tare ? Eu nu vreau sa fiu tare ! Eu vreau sa fiu moale si pufoasa ca ursuletul de plus ! – protesteaza vehement Andreea…

–  Bine…. Asa ca, invocarea ingerasului a avut in acea seara cuvinte noi, sensuri noi…

        Toate cuvintele in preajma nazdravanei sunt parca noi, sugubete; unele sunt vechi si pline de intelepciune,  pe altele le inventam special pentru noi, unele sunt pufoase, altele colturoase, insa toate ascund in ele veselia si puritatea copilariei.

         Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea mea, poveste vesela pentru cititorii mei dragi.

Advertisement