A imita- este activitatea preferata a piticutilor. De la a lua masa pe scaunul lui tati, a sta in pat ca buni, a tusi ca tataie, pana la a incalta pantofii tuturor- toate se desfasoara cu seriozitate si implicare. Punem palaria pe cap- ca Maria, dansam ca ratustele, ne jucam cu mingea ca elefanteii . Nimic nu e intamplator, totul se desfasoara dupa un ritual anume, dupa reguli stiute si nascocite de fantezia celor mici.
Adesea ma las prinsa in jocul ei si o pozez repede cand spune incantata de reusita: Uite mami, ‘umusica foc! Face pozaaaaa! Incantarea ei este molipsitoare ca si zambetul poznas si bucuria care o anima de fiecare data cand reuseste. La fel cum, nori intunecati ii intuneca chipul atunci cand : NU poate , Andree!- asa cum zice chiar ea, plina de iritare, cand nu izbandeste in lupta cu rabdarea,… Insa totul dureaza cateva secunde, pentru ca apoi, plina de ambitie, sa o porneasca iar pe drumul incercarilor si al reusitelor. Pentru ca, in final, curiozitatea si dorinta de a o aplauda ii dau aripi si indemanare.
Pasim si noi adultii de multe ori pe drumul incercarilor, insa adesea, dupa primul esec, renuntam, ne inchidem in noi si ne pansam amorul-propriu ranit. O clipa in lumea celor mici ar fi de ajuns sa ne reaminteasca faptul ca fiecare experienta este o lectie pozitiva. Si, cum prichindeii ne imita pe noi, ar fi minunat daca uneori am imprumuta de la ei incapatinarea, ambitia, perseverenta…
Personalize a picture slideshow |
Leave a comment